Casa Albă a făcut 935 de declaraţii false pe parcursul a doar doi ani

Un raport realizat de „Centrul pentru Integritate Publică” din SUA (Center for Public Integrity – CPI) arată că George Bush şi şapte înalţi oficiali din administraţia sa au făcut în perioada 11 septembrie 2001 – martie 2003, 935 de declaraţii false, referitoare la terorism şi războiul din Irak.

Concluzia „Centrului pentru Integritate publică” este că „la cinci ani după invadarea Irakului, examinarea acestor date arată că declaraţiile fac parte dintr-o campanie orchestrată în scopul deturnării opiniei publice. Administraţia Bush a dus naţiunea în război pe baza unor false premise. Informaţiile false au fost propagate în mod metodic şi au culminat cu acţiunea militară împotriva Irakului din 19 martie 2003.”

În cadrul unor discursuri, conferinţe de presă sau interviuri, preşedintele Bush şi alţi înalţi funcţionari au afirmat în mod fals că Irakul deţine arme de distrugere în masă sau că încearcă să le obţină şi că are legături cu gruparea teroristă Al-Qaeda. „Astăzi este în afara oricărei discuţii că Irakul nu a avut şi nu are niciun fel de arme de distrugere în masă şi că nu a avut legături cu Al-Qaeda,” arată autorii studiului, Charles Lewis şi Mark Reading-Smith.

„Numai preşedintele Bush a făcut 259 de declaraţii false privind armele de distrugere în masă şi 28 privind legăturile dintre Al-Qaeda şi Irak”, continuă ei. Ceilalţi şapte înalţi funcţionari ale căror declaraţii false au fost luate în calcul sunt:
- Colin Powell, la acea vreme secretar de stat. El se situează pe locul doi după Bush, cu 254 de declaraţii false,
- Donald Rumsfeld, la acea vreme secretar al apărării şi Ari Fleischer, secretar purtător de cuvânt al Casei Albe, fiecare cu 109 declaraţii false,
- Paul Wolfowitz la acea vreme vice-secretar al apărării,
- Condoleezza Rice, la acea vreme consilier pe probleme de siguranţă naţională,
- Dick Cheney, la acea vreme vicepreşedinte al SUA,
- Scott McClellan, secretar purtător de cuvânt al Casei Albe.

Pe site-ul Centrului pentru Integritate publică (http://projects.publicintegrity.org/WarCard/) poate fi consultată o bază de date cu toate aceste declaraţii. Iată câteva exemple relevante:

Pe 26 august 2002 într-o adresă către Convenţia Veteranilor de Război, Cheney declara: „Nu există nicio îndoială că Sadam Hussein deţine arme de distrugere în masă. Nu există nicio îndoială că a adunat aceste arme pentru a le utiliza împotriva noastră, a prietenilor şi aliaţilor noştri.” Un oficial CIA i-a spus mai târziu ziaristului Ron Suskind, sub protecţia anonimatului, că prima reacţia a CIA când a auzit aceste declaraţii a fost: „De unde o mai fi scos-o şi pe asta?”, întrucât ei nu aveau date în acest sens.

La sfârşitul lunii septembrie 2002, Bush a declarat în discursul său săptămânal ţinut naţiunii: „Regimul irakian posedă arme biologice şi chimice şi construieşte dispozitive pentru a fabrica şi mai multe. Conform guvernului britanic, regimul irakian are capacitatea de a realiza atacuri chimice şi biologice în mai puţin de 45 de minute de când ordinul este emis. Acest regim face cercetări pentru a obţine bomba atomică şi, cu materialele pe care le deţine, o poate fabrica într-un an.” La câteva zile de la aceste declaraţii, informaţii similare au fost propagate de un raport intitulat „Estimările serviciiilor secrete naţionale despre armele irakiene de distrugere în masă”, o analiză care nu a fost niciodată făcută în realitate, ci s-a bazat doar pe declaraţiile false ale înalţilor oficiali americani.

În iulie 2002, Donald Rumsfeld a răspuns unor reporteri care îl întrebau dacă Irakul are legături cu teroriştii Al-Qaeda cu următoarele cuvinte: „În mod sigur”. În realitate, un raport realizat de Defense Intelligence Agency (DIA) şi confirmat de fostul director al CIA, Charles Tenet, arată că nu exista în acel moment „nicio dovadă care să demonstreze cooperarea guvernului irakian cu Al-Qaeda”.

Pe 29 mai 2003, preşedintele Bush declara într-un interviu acordat unei televiziuni poloneze: „Am găsit arme de distrugere în masă. Am găsit laboratoare biologice.” Bush ştia foarte bine că toate acestea nu sunt adevărate, arată jurnalistul Bob Woodward. Cu câteva zile înainte să facă această declaraţie, primise raportul echipei de experţi care analizase cele două laboratoare descoperite în Irak. Acesta arată că laboratoarele nu erau destinate producerii de arme biologice, ci produceau hidrogen pentru baloane meteorologice.

Pe 28 ianuarie 2003, în discursul anual către poporul amercian, Bush afirma: „Guvernul britanic a aflat că Saddam Hussein a cumpărat cantităţi importante de uraniu din Africa. Surse din serviciile secrete m-au informat că el este pe punctul de a cumpăra tuburi de aluminiu de mare rezistenţă, care se fololsesc la fabricarea armelor nucleare.”

Pe 5 februarie 2003, într-o adresă către Consiliul de securitate al SUA, Colin Powel scria: „Ceea ce vă oferim noi sunt fapte şi concluzii bazate pe dovezi solide, furnizate de serviciile secrete.”

Analizând distribuţia în timp a acestor declaraţii false, se observă că ele au crescut considerabil ca frecvenţă în luna august 2002, când Congresul trebuia să dezbată intrarea în război cu Irakul şi începând cu ianuarie 2003, până înainte de invazie.

„Aceste false declaraţii au avut un efect cumulativ”, mai arată raportul CPI, „care a fost amplificat de mii de ziare şi posturi radio şi TV. Impactul a fost enorm, iar vasta acoperire mediatică a generat un zid impenetrabil, exact în lunile critice care au precedat invadarea Irakului. Unii ziarişti şi chiar câteva organizaţii de profil au recunoscut în cele din urmă că în lunile care au precedat războiul au avut un comportament supus şi lipsit de critică. În ciuda acestor „mea culpa”, acoperirea mediatică atotcuprinzătoare a dat o validare fără precedent falselor declaraţii ale administraţiei Bush.”

Pentru a justifica intenţia SUA de a porni un război împotriva Iranului se folosesc diferite trucuri mediatice. Unele sunt cunoscute din cadrul propagandei similare dinaintea invadării Irakului, dar sunt şi elemente noi. Astfel, mass-media internaţională a difuzat până la saturaţie o aşa-zisă “declaraţie” a preşedintelului Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, care ar fi spus că “Israelul trebuie măturat de pe hartă”.

Jurnalistul independent Arash Norouzi a dezvăluit însă faptul şocant că această afirmaţie categorică, interpretată drept o ameninţare pentru “pacea mondială” şi un bun pretext de război, nu reprezintă ceea ce a spus de fapt preşedintele Iranului! Dezvăluirile lui Norouzi – publicate pe Internet, inclusiv în versiune video – au atras o audienţă relativ mare, dar nu se compară cu efectul propagandei mediatice.

Practic, preşedintele Iranului s-a exprimat nu o singură dată împotriva atacurilor la adresa lumii musulmane. Occidentul confundă mult prea des – din cauza ignoranţei sau a propagandei – terorismul cu islamismul. În declaraţiile sale din 2006, care au produs atâta vâlvă, Ahmadinejad şi-a exprimat dorinţa ca regimul care este la putere acum la Ierusalim să dispară, aşa cum a dispărut şi Uniunea Sovietică.

În situaţia instabilă din punct de vedere politic din Orientul Mijlociu şi datorită implicaţiilor mondiale ale unui potenţial conflict, ar trebui ca atât presa, cât şi oamenii politici, să dea dovadă de prudenţă şi să nu se pripească în prezentarea ştirilor sau în interpretarea declaraţiilor. Este binecunoscut la ora actuală faptul că înainte de declanşarea războiului din Irak, autorităţile SUA au făcut declaraţii publice false, invocând un raport inexistent despre armele nucleare ale lui Saddam Hussein.

În dezvăluirile pe care le face, jurnalistul independent Arash Norouzi arată că declaraţia care a fost mediatizată este eronată. Preşedintele iranian NU a spus nicidecum că “Israelul trebuie măturat de pe hartă”. El s-a exprimat împotriva regimului aflat la putere la Ierusalim – şi un regim nu poate fi “măturat de pe hartă”. Totuşi, se pare că greşeala iniţială de traducere aparţine Serviciului de Presă al Republicii Iraniene. Ministerul Afacerilor Externe din Iran a corectat cu promptitudine declaraţia şi a revenit cu comunicate de presă pe acest subiect, dar toate rectificările ulterioare au fost ignorate.

Mai mult chiar, preşedintele Iranului a adresat şi o scrisoare deschisă preşedintelui american George Bush. Scrisoarea pledează pentru pace şi respect reciproc, inclusiv respectarea drepturilor omului şi demască faptul că afirmaţiile agresive mediatizate în presa internaţională nu îi aparţin preşedintelui iranian. Această scrisoare deschisă a fost ignorată de mass-media.